Despre autor
Bogdan Stăncescu este un activist civic și inginer software orientat către soluții cu o istorie de voluntariat și activitate civică întinsă pe mai multe decenii:
- în 2003 a devenit inițiatorul de facto al proiectului Wikipedia în limba română;
- în 2008 a obținut eliminarea limbii moldovenești din codurile ISO ale Bibliotecii Congresului American;
- în campania electorală pentru alegerile locale din iunie 2024 a analizat toate cheltuielile partidelor politice românești publicate de Facebook și a publicat analiza independentă Ad Moneytor, citată în raportul de observare al Expert Forum;
- în aprilie 2025 a publicat prima versiune a raportului independent Cheile împărăției; a treia iterație a raportului, publicată cu numai câteva zile înainte de începerea oficială a campaniei prezidențiale, a fost citată de defapt.ro, Expert Forum, Funky Citizens, G4Media, Observator Cultural, Europa Liberă, Veridica.ro și Vot Corect;
- tot în aprilie 2025 a participat la unul dintre rapoartele cu evidențe transmise către Comitetul european pentru servicii digitale (DSA Board);
- în mai 2025 a demarat proiectul Antidezinfo.ro, o inițiativă civică colaborativă formată din website, pagină și grup de Facebook cu rol de counter-messaging activ pe perioada alegerilor prezidențiale din România; Antidezinfo.ro s-a dovedit a fi germenele incipient pentru TeIUC;
- nu în ultimul rând, laureat al unicului premiu I conferit sieși pentru participarea la nenumărate concursuri care nu fac obiectul lucrării de față.