Riscul tehnofeudalismului

Modelul clasic utilizat în materialul principal (capitalism amoral ținut în frâu de democrație) presupune o separare a puterilor nu doar în stat, ci și între sfera economică și cea politică: statul este arbitrul, corporația este jucătorul. Însă reconcilierea devine imposibilă (sau cel puțin extrem de dificilă) în momentul în care jucătorul devine mai puternic decât arbitrul și, mai mult, jucătorul adoptă o ideologie care neagă legitimitatea arbitrului și lucrează activ împotriva lui. În acest articol analizăm pe scurt cum se descompune această tensiune între puterea giganților tehnologici (de exemplu The Magnificent Seven) și influența Neoreacțiunii (NRx).

Moartea mitului „amoralității”

Argumentul că Facebook sau Tesla sunt entități pur amorale, interesate doar de profit, nu mai stă în picioare în cazul noii elite din Silicon Valley.

Ideologie activă: Figuri centrale precum Peter Thiel (fondator Palantir, investitor timpuriu Facebook) sau Elon Musk (Tesla, X) nu mai sunt simpli capitaliști care vor dividende. Ei sunt activiști ideologici. Prin prisma NRx, ei nu văd democrația ca pe un mecanism de autocorecție necesar, ci ca pe un sistem de operare învechit, ineficient și corupt (ceea ce Curtis Yarvin numește „Catedrala”).
Scopul nu mai e doar profitul: Scopul devine ingineria civilizațională. Dacă în capitalismul clasic profitul era scopul final, pentru adepții NRx profitul este doar combustibilul pentru a prelua controlul asupra direcției societății.

NRx și conceptul de „CEO-King”

Filozofia NRx (Dark Enlightenment) propune, în esență, că statele ar trebui conduse ca niște corporații.

Într-o corporație nu există democrație. Există un CEO care răspunde în fața unui consiliu (board), dar care are autoritate executivă absolută pentru a maximiza eficiența.
Când acest mod de gândire pătrunde în executivul american (prin consilieri, donatori sau chiar numiri directe), se evaporă tensiunea dintre capitalismul amoral și reglementările venite din zona politică. Nu mai ai de-a face cu o negociere între stat și piață, ci cu o încercare a pieței de a reforma statul după chipul și asemănarea sa.
Conflictul: „Checks and balances” sunt privite de NRx nu ca protecții, ci ca „bug-uri” care împiedică progresul tehnologic și voința suveranului (liderului tehnocrat).

Fuziunea, nu separarea (tehnofeudalism)

Adevărata problemă cu „The Magnificent Seven” nu este doar lobby-ul, ci dependența structurală a statului de ele.

Infrastructură critică: Statul american nu poate funcționa fără Amazon (AWS găzduiește date guvernamentale sensibile), fără Microsoft, fără Google și, mai nou, fără SpaceX (Starlink) pentru apărare și geopolitică.
Puterea de veto: Când Elon Musk poate decide unilateral dacă o operațiune militară în Ucraina are sau nu comunicații (prin Starlink), el nu mai este un „hangiu care pune un radio”. El a devenit un actor geopolitic suveran, neales democratic.
Aici nu mai vorbim de capitalism clasic, ci de ceea ce economistul Yanis Varoufakis numește tehnofeudalism. Piețele au fost înlocuite de „feude” digitale (platforme), iar noi nu mai suntem clienți, ci iobagi (serfs) care produc date (capital) gratuit pentru lorzii digitali.

Scenarii posibile

În cadrul actual asistăm la o luptă pentru redefinirea suveranității:

Varianta „accelerationism” (e/acc): Statul capitulează și devine o anexă a complexului tehnologic. Reglementările sunt eliminate pentru a permite AI-ului și tehnologiei să avanseze neîngrădit, sub premisa că „tehnologia va rezolva problemele pe care politica nu le poate rezolva”. Aceasta este direcția NRx (iar Casa Albă muncește în mod activ exact pe aceste direcții).
Varianta Reacției Statale: Statul (UE sau SUA, dacă administrația o permite) folosește forța brută (antitrust, spargerea companiilor) pentru a-și reafirma suveranitatea. Însă, având în vedere împletirea intereselor politice cu cele corporatiste în SUA, acest lucru pare improbabil pe termen scurt.
Varianta Simbiozei Oligarhice: Un model similar cu cel din Rusia sau China, dar cu specific american: o alianță tacită între executivul politic și cel tehnologic, unde democrația rămâne doar o fațadă procedurală, iar deciziile reale se iau în spatele ușilor închise, bazate pe eficiență tehnocratică și profit, ignorând complet „moralitatea” socială.

Concluzie

Modelul capitalismului amoral + stat moralizator a murit în momentul în care puterea de procesare și datele au devenit mai valoroase decât voturile. Când cei care dețin platformele (Facebook/X) controlează percepția realității (atenția), iar cei care dețin infrastructura (Amazon/Microsoft/Google) controlează logistica statului, „reglementarea” devine o iluzie. Nu poți reglementa ceva de care ești complet dependent.